Nimănui nu îi place să stea într-un loc aglomerat, în care are impresia că totul o să cadă pe el. Ne dorim că lucrurile să fie puse la locul lor, astfel încât să le găsim cât mai repede, dar nici să nu încarce vizual încăperile. Este deja binecunoscut faptul că oamenii petrec adesea mult timp căutând obiecte în spațiile lor de locuit, în special în locațiile speciale pentru depozitare, din cauza lipsei de organizare. Dezordinea este ceva des întâlnit, de înțeles pentru că mulți se confruntă cu lipsa timpului. Totuși, ordinea poate fi menținută, iar asta înseamnă disciplină. Chiar și adulții pot să învețe să se disciplineze în acest sens. Amenajarea eficientă a spațiului de depozitare poate face o diferență semnificativă în menținerea organizării în casă sau la locul de muncă. Cu toții ne-am dori ca să nu mai fie nevoie să petrecem timp mult pentru a găsi ceea ce ne trebuie. Mai mult, cu acel timp, putem face ceva constructiv, activități relaxante, putem să vedem un film sau să petrecem timp de calitate alături de cei dragi nouă.
Începe cu curățenia
Haosul poate fi înfrânt. Ar trebui să îți iei o zi întreagă pentru a face acest lucru, dar îți spunem din tot sufletul că merită timpul petrecut. Pentru a face amenajarea cât mai eficientă, pentru a organiza spațiul de depozitare, ar trebui să începi cu o curățenie temeinică. Asta înseamnă să fii cât mai tranșant cu ceea ce ai de făcut. Vei continua cu organizarea adecvată a spațiului în care îți ții lucrurile. Fă un inventar cât mai detaliat al obiectelor pe care le ai. Apoi ar trebui să decizi ce dorești să păstrezi, să arunci sau să donezi. Nu trebuie să te oprești din a elimina obiectele inutile sau neutilizate pentru a face loc pentru cele pe care le folosești cu adevărat.
Planifică spațiul de depozitare în funcție de necesitățile tale
Tu îți cunoști cel mai bine casa. De asemenea, tot tu știi ce îți trebuie în ea pentru a-ți duce la îndeplinire activitățile tale sau pentru alte scopuri. Desigur, trebuie spus faptul că oamenii au nevoi diferite în ceea ce privește spațiul de depozitare, așa că este important să planifici spațiul în funcție de aceste necesități pe care le-am specificat mai adineauri. Este foarte importantă evaluarea tipurilor de obiecte pe care trebuie să le depozitezi, cum ar fi haine, echipamente sportive, documente, unelte, alimente, cărți. Dacă știi aceste detalii, îți va fi mai simplu să iei o decizie cu privire la soluțiile de depozitare care sunt cele mai potrivite pentru tine.
Mobilă bine gândită
Nu este nevoie să îți ții toate lucrurile pe jos sau înghesuite într-o debara. Riști să deteriorezi anumite lucruri sau să te trezești cu o avalanșă de obiecte peste tine. De aceea, după ce ai stabilit ce trebuie să depozitezi, poți alege mobilierul potrivit pentru spațiul în care vrei să pui lucruri. Există o varietate de opțiuni disponibile, precum rafturi, dulapuri, cutii, sertare, suporturi pentru pantofi, cârlige pentru agățat, suporturi pentru biciclete. Lista este lungă, pentru fiecare lucru existând câte ceva. Mai nou am văzut chiar și pentru globuri cutii speciale. Alege-le pe cele care se pliază excelent pe ceea ce îți trebuie ție, fără a face compromisuri pentru că nu este cazul.
Folosește cutii rezistente
Există persoane care nu dau importanță acestui aspect însă ar trebui să nu ne zgârcim la a investii în câteva astfel de obiecte. Cutiile de depozitare pot fi foarte utile pentru a organiza, dar și pentru a păstra obiectele mici. De asemenea, le poți folosi și pentru a separa unele obiecte de altele. Pentru a le găsi mult mai ușor, te sfătuim să folosești etichete pe care să scrii ce conțin cutiile. Poți alege cutii transparente sau, dacă acestea vor sta undeva la vedere, există cutii cu ornamente imprimate foarte frumoase. Pe ele poți atașa etichete DIY unde să spui ce conțin. Acest lucru este deosebit de util în depozitarea hainelor, a jucăriilor sau a altor obiecte mici.
Prioritizează accesibilitatea
Atunci când așezi obiectele în spațiul de depozitare, asigură-te că cele pe care le folosești cel mai des sunt ușor de scos. Nu pune niciodată lucrurile des folosite în locuri greu accesibile pentru că va fi nevoie să muți munții de fiecare dată pentru a găsi ceea ce îți trebuie. Mai mult, asta te va ajută să economisești timp, pentru că vei ști exact unde se află toate lucrurile de care ai atâta nevoie. Obiectele rareori folosite pot fi depozitate în partea din spate a dulapurilor sau pe rafturi mai înalte. Este una din cele mai bune metode de a organiza lucrurile.
Investește în soluții de depozitare inteligente
Cu toții ne punem în plan ca, de fiecare dată când așezăm lucrurile într-un anume loc să economisim cât mai mult spațiu. Din fericire, există multe soluții de depozitare inteligente disponibile pe piață care te pot ajuta în acest scop. De exemplu, poți opta pentru un pat cu spațiu de depozitare sub saltea sau pentru mobilier modular care se poate adapta nevoilor voastre în schimbare. Nici canapelele care au ladă nu sunt mai prejos, fiind de folos în multe situații. Descoperă pe piață toate aceste piese ce-ți pot fi de ajutor.
Menține reguli stricte
Se spune că cei mai organizați oameni sunt cei care au o disciplină proprie. Asta înseamnă respectarea unor anumite reguli. Și pentru asta trebuie să le impui, să le urmezi, fără a te abate de la ele. Dacă ai luat un obiect dintr-o cutie, învață să îl pui la locul său după utilizare. Dacă nu vei face acest lucru, vei vedea că s-au strâns prea multe, iar tu nu vei mai șți de unde le-ai luat. Alocă timp regulat pentru a face curățenie, pentru a păstra ordinea în spațiile de depozitare.